Poate viața în străinătate să fie mai ușoară? Da, dacă știi ce parteneri de drum să-ți alegi!

Azi, dacă tu însuți nu ești unul dintre românii care au muncit (sau muncesc) în străinătate, atunci, cu siguranță, cel puțin unul dintre membrii familiei tale locuiește și lucrează în altă țară decât România, astfel că legătura fiecăruia dintre noi cu diaspora este una personală. Iar asta nu înseamnă nimic altceva decât că problemele și nevoile românilor din străinătate sunt de actualitate și ne privesc în mod direct.

Personal, am muncit undeva în Europa aproape zece ani, timp în care am fost implicată în viața comunității românești de acolo, izbindu-mă, totodată, la fel ca mulți conaționali de altfel, de majoritatea dintre aspectele pe care nu le-am luat niciodată în calcul înainte să emigrez, dar care, la fața locului, s-au dovedit a fi cât se poate de reale și de contondente. Iar asta m-a învățat că ignoranța nu numai că nu este o scuză în fața nimănui (mai ales a autorităților!), ci și că informația corectă este extrem de importantă. Fapt confirmat ulterior de nenumăratele decizii pe care a trebuit să le iau în legătură cu noua mea viață. Printre primele, odată ce am rezolvat situația chiriei și cea a unui loc de muncă, a fost aceea în legătură cu cel mai eficient și sigur mod de a trimite bani in Romania. Am preferat să nu fac experimente pe banii mei, așa că m-am informat de la prieteni și de la agențiile diferitelor firme de transfer de bani și, după ce am pus în balanță atât datele oficiale, cât și experiențele concrete ale clienților, am ales compania care mi-a inspirat cea mai mare încredere. Transparența în operarea fondurilor, lipsa de comisioane ascunse, costurile minime cu maxim de beneficii, rapiditatea au fost câteva dintre criteriile ce au stat la baza deciziei mele de a alege serviciile oferite de Transfer Rapid.

Și când spun serviciile, nu mă refer doar la transfer de bani cash sau la opțiunea de a trimite bani online existentă pe site-ul transferrapid.com, ci și la cele conexe, cele care reprezintă, de fapt, avantajul adăugat și demonstrează că afacerile de succes trebuie să aibă la bază un interes real față de oameni. Iar Transfer Rapid oferă tuturor clienților săi o serie de astfel de servicii menite să rezolve mai multe dintre aspectele despre care vă spuneam că, deși nu te aștepți, te poți împiedica la fiecare pas atunci când trăiești și muncești în străinătate. Unul dintre acestea este, de exemplu, faptul că aici conștientizezi cu o mai mare claritate cât ești de important pentru familia ta și, în același timp, cât de imprevizibilă și fragilă este viața și că, tocmai de aceea, nu poți lăsa nimic la voia întâmplării. Astfel, următoarea mea hotărâre a fost legată de necesitatea unei asigurări de viață. Din fericire, am reușit să contractez una tot de la Transfer Rapid. Faptul că o singură companie poate oferi multe dintre serviciile de care avem nevoie ne scutește de alte căutări, permițându-ne să economisim timpul liber și așa limitat.

Revenind la mine, după perioada de acomodare, am început să caut tot mai multe puncte de referință în comunitate. Mă interesa să văd cum pot participa în special la activitățile de tip cultural, de promovare a limbii și culturii noastre, astfel că aveam nevoie să iau legătura cu diferite asociații românești, cu bisericile românești, fiind cunoscut faptul că ele catalizează în jurul lor mare parte din viața comunității, dar și cu specialiști români, membri marcanți și lideri de opinie ai comunității. Într-un cuvânt, aveam nevoie de o bază de date exhaustivă, bază pe care am reușit s-o accesez în mod gratuit tot pe site-ul transferrapid.com. Este vorba de „Ecosistem românesc”, un program dinamic și interactiv, prin intermediul căruia am fost scutită de multă muncă de teren. Ce legătură au toate acestea cu serviciile financiare de bază ale companiei? Este cât se poate de clar – grija și interesul sincer pentru românii din străinătate și dorința companiei de a le fi alături din cât mai multe puncte de vedere, așa cum menționam și în primele rânduri. Și tot aici aș încadra și serviciul de recuperare a taxelor din străinătate. Dacă nu știți încă despre ce este vorba, vă sfătuiesc să citiți în continuare, căci informația corectă… știți voi, face uneori totul, mai ales dacă vine la timp. Ei, bine, este vorba de posibilitatea de a recupera taxele reținute în plus din venitul realizat în străinătate și asta pentru că nu în puține cazuri, angajatorul a reținut taxe mai mari decât ar fi trebuit din cauza încadrării într-o clasă de impozitare mai dezavantajoasă. Sumele de recuperat diferă în funcție de mai mulți factori (inclusiv trebuie ținut cont de faptul că fiecare țară are o grilă de impozitare diferită) și nu afectează în niciun fel relația cu angajatorul, întrucât acestea se recuperează de la biroul fiscal și nu de la angajator. Mai multe detalii găsiți pe site-ul transferrapid.com, la categoria „Servicii”.

Toate aceste beneficii pe care Transfer Rapid le oferă clienților săi (la care adăugăm posibilitatea ca inclusiv cei care nu cunosc limba română să poată folosi serviciile companiei, accesând varianta în engleză a site-ului sau tastând transfer money to Romania în motoarele de căutare) conduc la o singură concluzie: Transfer Rapid este una dintre acele companii pentru care clienții nu sunt calea de a avea succes în afaceri, ci parte integrantă a companiei, starea lor de bine și nivelul lor de confort fiind, astfel, esențiale pentru bunul mers al lucrurilor. Iar eu vă pot confirma asta, în calitate de client al companiei.

Nu este ușor să-ți părăsești țara și să pornești în căutarea propriului viitor departe de granițele sale, însă dacă nu o faci singur și ai alături parteneri de drum pe care te poți baza, drumul străinătății nu mai este atât de greu, pâinea nu mai pare atât de amară, iar dorul parcă devine mai ușor de purtat.

surse foto: transferrapid.com, pixabay.com

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days