“În Grădina TE IUBESC”, vers şi cânt se împletesc, iar pământu-i românesc

Cuvintele se intalnesc melodios in rime. Sufletele isi aud chemarea si se reunesc subtil, intr-o ordine dincolo de intelegerea noastra de multe ori. Din si prin trairi. Autentice.

Asa a fost intalnirea mea, intamplatoare (etimologie lat. “in templum”= in gratia divina”) si indirecta, cu doua românce-basarabence. Cu doua flacari. Ambele stihuitoare. Una dintre ele – Aurica Dicusară (cunoscuta publicului ca Basarabeanca) – si in cantec, cea de a doua – Luminiţa Dumbrăveanu (fondatoare a platformei flacaratv.md) – si prin imagine.

Nu o cunosc pe niciuna personal. Sugestia spre “cant”, spre “vers”, avea sa vina prin mijlocirea unei… Marii.

Aveam sa descopar in Aurica Dicusară diafanul, seninul, o minunata creatie-creatoare plamadita din fibra naturala “brodata, nu tesuta” (nuanta ce mi-a fost evidentiata intr-o poezie a Mariei Gabor).

Luminiţa Dumbrăveanu, prin intensitatea si profunzimea versului, imi sugereaza o asa pasionata cautare a Sensului, incat i-a dat curajul de a calatori prin strafundurile umanului – si pentru noi, o covarsitoare majoritate, cei care ne multumim cu variante caldicele – izbucnind de acolo intr-o lumina care, precum Lumina de la Sfantul Mormant in Ziua de Pasti, purificata prin arderea totala din Jertfa lui Iisus, in primele CLIPe… nu arde. Doar incalzeste, insufleteste, transfigureaza. Odata gasit (Sensul), chiar cu pretul sfasierii din lumea aceasta care il sfideaza – fie ademenind spre non-sensuri, fie ratacindu-ne pe contra-sensuri, nu mai e chip sa se “desprinda” de el. Ne dezvaluie si noua “starea”. Ce pacat ca nu o putem pastra! O putem, insa, descoperi si redescoperi in si prin poezie. O astfel de poezie, printr-o astfel de poezie, am sentimentul ca insesi cuvintele recapata energia pe care, risipite adeseori in limbajul obisnuit, o pierd. Si aproape “prind viata”.

O astfel de energie am gasit, de buna vreme, si la poeta Maria Gabor, cea care, pe de o parte mi-a indicat cele doua “surse”, pe de alta a izbutit sa ma apropie, “prin subtile fire”, de o perspectiva diferita asupra propriei conditii. Viziunea “restauratoare” ce transpare din poeziile vol. Învierea femeii lui LOT”, precum si aceea a “vesniciei (pr)in iubire” – desfasurata in poezia “Nu plange, nu te dau uitarii, mi-au deschis ochii mintii (ai inimii sunt mereu deschisi): Imparatia incepe aici. Doar ca nu o putem “accesa” oricum. Uneori “se ia cu asalt”. Sau chiar trebuie luata astfel… Si trebuie aparata prin lupta.

Ce anume ma face sa rezonez cu cele trei flacari? Eu fiind in toate situatiile spectatoare.

Cu siguranta chemarea “iubirii” – “mir / nafura / potir” (L.D, in Gradina TE IUBESC), dupa cum si ca stare de “har” (L.D., vocea sufletului vrednic). Chemare pentru fiecare in parte si pentru toti IMPREUNA…

In cazul Luminiţei Dumbrăveanu, prin cartea În Grădina TE IUBESC si al unor cantece ale Basarabencei, poate si obarsia mea ardeleneasca (atat cat pot “reconstitui” din arborele genealogic), in care este inscris un episod dureros, caruia i-am fost martora indirect – prin relatarile strabunicii mele, cand Ardealul a plans cu lacrimi de sange.

Am zambit putin in istorie si parca doar am prins puteri spre incercari si mai grele. De multe ori lacrimile s-au intins peste toata tara – ce mai ramasese din ea si, mai ales, constant, pentru ce avea mai curat, mai demn, mai frumos. Oameni care, majoritatea, s-au stins umiliti, exterminati in lagare si inchisori, pentru “vina” de a fi fost curati, demni, frumosi. De a fi crezut intr-un parcurs mai bun al tarii si prielnic oamenilor ei. In dreptate si Adevar. In Dumnezeu…

Tot dramatic am intors si aceasta fila, spre ceea ce ne promitea “libertatea”. De atunci – cand oameni (preponderent tineri) ingenuncheati in Piata Universitatii au rostit “Tatal nostru”, pana astazi – cand am constatat ca ne cam incomodeaza si ne e de vreun folos doar prin prisma zilelor libere ocazionate de anumite sarbatori, am incercat sa zambim din nou….

Devenisem interesanti pentru o lume pentru care, pana la momentul ’89 parea ca nu existam. Un interes pragmatic (fie geo-politic, fie economic, fie “alte interese” strategice…), aveam sa intelegem (daca am vrut sa intelegem). Am inceput sa fim curtati. Dupa ani de “izolare”, era incredibil. Existam! Am fi acceptat orice. Am acceptat multe…

Foarte aproape de noi, un semnal ne face sufletele sa tresara. Este glasul drag al copiilor cedati (printr-un “sistem Barnevernet” avant la lettre…) unei pseudo-familii, mari si puternice , singurele glasuri in care DRAGUL de noi nu este simulat. Si pentru care “acasa” a fost si este “AICI”, nu… “acolo”.

Cand ne-a fost cel mai greu, am rezistat pastrandu-ne si exersandu-ne credinta, limba, traditiile. Scoala si biserica au fost, in timp, institutiile care ne-au tinut VII, chiar si atunci cand distrugerea constiintelor si a oricaror valori autentice au fost “politica de stat”. Ne-am aparat – s-ar putea zice, (cu) mintea si sufletul. S-a vorbit chiar despre o “rezistenta prin cultura”. Mai recent, pe un ton echilibrat si printr-o atitudine de reala deschidere spre dialog, este sugerat un nou cadru: “credinta si cultura”. Care poate fi la fel de bine inteles si drept “credinta (pr)in cultura”. Inclusiv inversand termenii.

Bulversata economic, ravasita social, dezbinata politic si amenintata militar, lumea este chemata sa se intoarca spre credinta si cultura. Toate cele ce au incercat sa (se) desprinda de ele sau chiar le-au renegat, se clatina. Se prabusesc. “Ne fuge pamantul de sub picioare”. Din fericire, cerul e inca la locul lui…

Mai avem si cultura, mai avem si credinta… Mai avem “aici” chiar si “flacari”, chiar daca ne-au cam domolit / racorit comunismul, capitalismul, consumerismul…

Acolo”, insa, Flacara nu s-a stins niciodata. Si a ramas NUMELE de familie, caruia i s-au alaturat prenume precum Doina, Ion, Grigore….

Flacara mai naste flacaruiciluminite

Nadajduim ca din drag de ele, de pamantul acesta si jertfele pe care le-a dat si le da, Dumnezeu sa nu lasa Lumina sa se stinga:

Denisa Grosu (Sortaru Nou, jud.Brăila) – Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

De-”acolo”, cale de-un “pod de busuioc” (L.D.), i se raspunde molcom:

ne-a dat Dumnezeu binecuvantare / sa fim nascuti in Moldova // un plai stropit cu “mir de Luceafar…” (poporul ales al arhanghelului Eminescu)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Din glia străbună

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Sunteam un neam deosebit (ne este draga viata)

Dar razbate si of-ul…

s-asa-mi vine cateodata… / sa scot Moldova din noroi si din… epoca de cheatra!” (artCLIP in piatra filozofala)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Cintec de neam 

of-urilee:

n-am facut ascultare…/pe Mihai l-am scos de vanzare, / fratilor lui iuda l-am dat legat, / pomul bun ne-au secerat, / culegem – ce (n-)am semanat… // – in tara asta trebuie dacizat totul! // […] // Adevarat, adevarat va zic: / vai voua fariseilor, asasini de Hristos si poeti, / iubitori de argint si putere!” (poporul ales al arhaghelului Mihail)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Dacii, hora neamului

timpul viitor este, de fapt, / cel care e naste pe celelalte: // trecutul, bietul de el – falsificat-trucat-ciordit… / a fost si el candva viitor, dar a trecut in trecut, / avand complicitatea timpului-agent prezent, // altfel spus, frate al meu, patit si nu prea priceput,/ prezentul este exact CLIPa / in care viitorul migreaza in trecut..”. (serial, tragicomedie: viitor sigur cu tank.ru)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Basarabie, nu plange!

mi-am zis ieri / as vrea sa mor / ca sa nu mi se intample ceva mai rau… // m-am grabit / am gresit, / e prea devreme acest tarziu… // astazi, / am aliniat toata oastea gandurilor mele / sub tricolorul cuvantului de caracter – “trebuie”, // i-am poruncit: // trebuie sa traim astfel, / incat sa nu ne fie rusine a muri, […] // trebuie sa traim cu toate simturile deodata: / sa-ntoarcem Domnului timpul imprumutat / si sa ne ramana ceva nemurire… // sunt plina de viata / doar cand am certitudinea mortii, // nicio clipa fara Tine, Doamne, / nicio zi fara chibzuinta, / nicio saptamana fara rod, // niciun an fara… rostul zilelor” (scurtmetraj: sa nu ne fie rusine a muri…)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – De noi depinde 

Neamule Profund / inalta-te mereu / cat mai sus / spre Mantuire / si trimite-ne de Acolo / macar… o fotografie” (discoveryCLIP: Dacia Profunda)

In nicio alta rostire “te iubesc!” nu suna, parca, mai viu decat in limba romana. Poate pentru ca am inteles mai bine decat multi: “iubirea” inseamna si jertfa. Nu e PLINA in lipsa ei. Si nici AUTENTICA. Asta intelege oricine a trait-o / o traieste cu adevarat:

a trebuit sa trec prin tunelul ispasirii / si prin valea plangerii, care e tot a Iubirii…” (cineCLIPdrama: suferinta purifica fiinta)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Toate au o randuiala 

Iar Iubirea…

Iubirea inalta / continuu / chiar si atunci cand te ingroapa… / in durere”

cel care iubeste / este intotdeauna mai sus / mai aproape de Dumnezeu” (Iubirea inalta si cand te-ngroapa)

Aurica Dicusară, Basarabeanca – Drag mi-i omul simplu 

Oltenia simte, iar Tudor Gheorghe confirma si… marturiseste – In limba ta [versuri: Grigore Vieru]

In dePLIN (licenta L.D.) asentiment, Ardealul raspunde prin Sava Negrean – Brudascu, oriunde ar fi si oricand: Doamne, ocroteste-i pe români!

***

[Carmen-Iulia Orzea, consultant comunicare

pentru “Român in lume” – intre primele comunitati (si online) dedicate românilor de pretutindeni,

– România din sufletul tău –

17 iunie 2016]

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days